MONITORINGUL DE MEDIU (ECOLOGIC)

Obiectul de studiu al ecologiei:

Ecologia este o ştiinţă sau o disciplină a biologiei care se ocupă cu

studiul interacţiunilor şi interdependenţelor structurale, materiale,
energetice şi informaţionale dintre elementele componente ale
ecosistemului (biogeocenozei), adică dintre biocenoză şi biotop.

Apare întrebarea: Care este nivelul materiei vii pe care îl studiază

ecologia?

Ecologia nu studiază sistemul biologic individual, organismul individual,

nu se ocupă cu studiul plantelor şi animalelor, ci cu sistemele create în
comun de acestea.

1
Deci ecologia este ştiinţa care se ocupă cu studiul sistemelor
supraindividuale, cum sunt: populaţia, biocenoza, ecosistemul şi
biosfera.

Protecţia mediului, ca ramură a ecologiei aplicative are sarcina de

a dirija şi coordona totalitatea acţiunilor întreprinse de om asupra
ecosferei în vederea menţinerii echilibrului ecologic şi a durabilităţii
ecosistemelor, asigurînd astfel condiţii de viaţă tot mai bune
generaţiilor actuale şi viitoare.

Prin intervenţiile sale asupra ecosferei omul a modificat esenţial mediul

natural în conformitate cu cerinţele sale crescînde.

Omul trebuie să se integreze armonios în mediul natural pentru a putea

supravieţui şi să se supună legilor care guvernează ecosfera.

2
Dorinţa de a guverna această ecosferă, de a o subordona necesităţilor
industriale, de urbanizare, este atît de puternică încît omul cu setea
sa nesăbuită de nou, a uitat să-şi apere propria sa casă –
NATURA, să o protejeze de marele dezechilibre ecologice.

Astăzi se ştie că mediul natural, datorită creşterii demografice,

urbanizării, industrializării, astfel încît factorul hotărîtor fiind cel
antropic. Creşte rata schimbărilor din natură, ecosistemele nu se
mai pot adapta noilor schimbări şi autoreglarea ecosferei nu mai
este posibilă.

Intervenţia sporită a factorului antropic în ecosistemele naturale a dus

la deteriorarea mediului şi transformarea lor în ecosisteme
amenajate.

3
Prin realizarea construcţiilor urbane ecofondul Terei a fost redus treptat
iar genofondul s-a diminuat vizibil. Introducerea de noi specii în
ecosistemele naturale, distrugerea habitatelor acestora, folosirea pe
scară largă a realizărilor ingineriei genetice şi a ameliorării a dus în
timp scurt la dezechilibre grave.

Tot omul, prin neglijenţa sa, nu a luat în consideraţie S.O.S.-ul

NATURII faţă de defrişările neraţionale, supraexploatările solului,
păşunatul excesiv şi poluării intense.

Pretutindeni planează ameninţarea unui dezechilibru între om şi mediul

său, foarte vizibil în spaţiul urban, unde fenomenele socio-
economice complexe ameninţă echilibrul existenţial al speciei
umane.

4
Poluarea în creştere a biosferei este cauza degradării mediului natural
ce-l înconjoară pe om. Evaluarea sarcinii de poluare asupra
landşafturilor naturale şi antropizate presupune inventarierea
surselor, primordial a celor de natură tehnogenă şi caracterizarea
schimbărilor provocate de ele biocenozelor.

În rezultatul activităţii antropogene în mediul înconjurător pătrunde o

cantitate enormă de substanţe chimice poluante care se
acumulează în sol şi se includ în reacţiile chimice din sol cu
participarea obligatorie a organismelor vii.

5
Monitoringul de mediu (ecologic) (de la latinescul monitor – care
aminteşte, care supraveghează) – presupune un sistem de
observaţii, evaluare şi prognosticare a schimbărilor stării mediului
înconjurător sub acţiunea activităţii antropice.

Monitoringul nu cuprinde şi dirijarea calităţii mediului înconjurător. Însă

organizarea corectă a acestei dirijări este posibilă numai în cazul
funcţionării sistemului de monitoring, care poate include activităţi atît
de nivel local cît şi global.

În majoritatea ţărilor lumii sunt create şi activează staţii specializate de

efectuare a observaţiilor. Un rol deosebit în Monitoring îl joacă
sistemul global de rezervaţii biosferice.

Sistem de observaţii (evaluare şi prognozare) asupra reacţiilor

componentelor de bază a biosferei:

Componenta abiotică (monitoringul geofizic);

Componenta biotică (monitoringul biologic).

6
Noţiunea de monitoring a apărut înainte de Conferinţa ONU de
protecţie a mediului de la Stockholm, 5-16 iunie 1972, ca
contranoţiune ( sau ca suplimentare) la noţiunea de „control”, care
în afară de observare şi obţinere a informaţiei conţine şi elemente
de manifestări active, adică de dirijare. Elementele principale ale
sistemului de monitoring au fost descrise de către P. Mann (1973).
Au contribuit mult la elaborarea teoriei monitoringului V. Fiodorov
(1974), Iu. Izrael (1974,1979, 1984), K. Burdin (1985), etc.

Există 6 tipuri principale de monitoring:

1. Monitoring de bază;
2. Monitoring global;
3. Monitoring de diagnostic;
4. Monitoring de impact;
5. Monitoring climatic;
6. Monitoring de prognostic.

7
1. Monitoring de bază – sistem de observaţii asupra stării şi
prognozării schimbărilor general biosferice posibile, în esenţă a
celor naturale, a fenomenelor fără suprapunerea influenţelor
antropogene regionale.

2. Monitoring global – sistem de observaţii asupra stării (şi în

această bază) şi prognozare a schimbărilor posibile a proceselor
şi fenomenelor la nivel global, inclusiv şi a influenţelor
antropogene asupra biosferei în totalitate.

3. Monitoring de diagnosticare – formă (tip) de monitoring

ecologic, care permite elucidarea (relevarea), după anumiţi indici,
a tendinţelor generale de schimbare a biosferei.

8
4. Monitoring de impact – monitoringul influenţelor locale,
regionale şi antropogene în punctele şi zonele
deosebit de periculoase.

5. Monitoring climatic – sistem (serviciu) de control,

evaluare a prognozei schimbărilor şi variaţiilor
sistemului climatic: atmosferă – ocean – suprafaţa
terestră (inclusiv rîurile şi lacurile) – criosfera – biotă.

6. Monitoring de prognosticare – tip (formă) de monitoring

ecologic care permite prin intermediul experimentului
planificat de a studia situaţiile verosimile care pot fi
presupuse (prognozate) pe baza tendinţelor observate
în schimbarea mediului abiotic, altfel spus să prezică
consecinţele biologice ale acestor tendinţe.

9
Pentru asigurarea funcţionalităţii sistemului de observaţii şi
control a stării mediului, care permite reliefarea
schimbărilor provocate de cauze antropice este
necesară informaţia detaliată despre variaţiile naturale şi
schimbările de mediu; efectuarea monitoringului
presupune obţinerea (sau prezenţa) acestei informaţii.

Monitoringul include următoarele direcţii de activitate de

bază:
 observări asupra factorilor care influenţează mediul
înconjurător şi a stării mediului;
 evaluarea stării de facto a mediului ambiant;
 prognoza stării mediului şi evaluarea acestei stări.

10
Astfel, monitoringul este un sistem de observări, evaluări şi
prognozare a stării mediului, dar care nu include dirijarea
cu calitatea mediului înconjurător. Însă pentru
organizarea corectă a dirijării cu calitatea mediului o
condiţie strict necesară este organizarea sistemului de
monitoring.

Sistemul de monitoring poate cuprinde atît raioane locale

cît şi globul pămîntesc în întregime (monitoring global).
Particularitatea de bază a sistemului global de
monitoring constă în posibilitatea pe baza datelor acestei
sisteme de evaluat starea biosferei la nivel global.

11
Monitoring naţional de obicei este numit sistemul de
monitoring din cadrul unui stat; acest sistem se
deosebeşte de monitoringul global nu numai prin volum,
dar şi prin aceea că sarcina de bază a monitoringului
naţional este obţinerea informaţiei şi evaluarea stării
mediului înconjurător în scopuri naţionale. Astfel,
sporirea nivelului de poluare a atmosferei în unele oraşe
sau raioane industriale posibil să nu aibă importanţă la
evaluarea stării biosferei la nivel global, însă prezintă o
importanţă mare pentru întreprinderea măsurilor în
raionul dat, măsuri la nivel naţional.

Este clar că sistemul global de monitoring trebuie să se

bazeze pe subsistemele monitoringului naţional, să
includă elemente ale acestor subsisteme.

12
Astfel, monitoringul este un sistem informaţional cu multe
scopuri. Sarcinile lui principale:
 observări asupra stării biosferei;
 evaluarea şi prognozarea stării ei;
 determinarea gradului de influenţă antropică asupra
mediului înconjurător;
 evidenţierea factorilor şi surselor acestor acţiuni,
precum şi a gradului lor de acţiune.
Vom studia schema universală a sistemului informaţional
de control a a stării mediului natural, aplicabilă atît pentru
sistem la general, cît şi pentru oarecare serviciu geofizic
care face parte din acest sistem ( serviciul
hidrometeorologic sau sistemul de observări asupra
poluărilor – monitoringul poluărilor sau monitoringul
schimbărilor antropogene în biosferă).

13
Schema în bloc a sistemului de monitoring

14
Blocurile „Observări” şi „Prognoza stării” sunt strîns legate între ele,
deoarece prognoza stării mediului înconjurător este posibilă numai
în cazul prezenţei destul de reprezentative a informaţiei despre
starea „de facto” (legătură directă). Elaborarea prognozei
presupune, pe de o parte, cunoaşterea legităţilor de schimbare a
stării mediului natural, prezenţa schemei şi şi posibilităţilor calculului
numeric. Pe de altă parte însă direcţionalitatea prognozei într-un
grad considerabil trebuie să determine structura şi componenţa
reţelei de observări (legătură indirectă).

Datele care caracterizează starea mediului natural, obţinute drept

rezultat al observărilor sau prognozei, e necesar să fie evaluate în
dependenţă de domeniul de activitate umană unde ele sunt utilizate.
Evaluarea presupune, pe de o parte determinarea pagubei de la
acţiune, iar pe de altă parte selectarea condiţiilor optimale pentru
activitatea umană, determinarea rezervelor ecologice existente.

15
• Sistemele geofizice informaţionale sunt parte
componentă a sistemului de dirijare, de interacţiune a
omului cu mediul înconjurător, inclusiv a sistemului de
monitoring a poluărilor antropogene (sistemului de
dirijare cu calitatea mediului înconjurător), deoarece
informaţia despre starea existentă a mediului natural şi a
tendinţelor de schimbare a lui trebuie să fie pusă la baza
elaborării măsurilor de protecţie a naturii şi luată în
consideraţie la planificarea dezvoltării economiei
naţionale. Rezultatele evaluării stării existente şi
prognozate a biosferei la rîndul său oferă posibilitate de
a concretiza cerinţele faţă de subsistemele de observaţii
(aceasta şi constituie argumentarea ştiinţifică a
monitoringului, argumentarea componenţei şi
structurii reţelei de observaţii).

16
Observările asupra stării mediului înconjurător
natural trebuie să includă:
 observările asupra surselor de influenţă (inclusiv
asupra surselor de poluare);
 asupra factorilor de acţiune (poluanţilor, iradierilor,
etc.);
 asupra stării elementelor biosferei (reacţiilor de
răspuns ale organismelor vii de la acţiune);
 asupra schimbării indicilor lor structurali şi funcţionali.
Prin aceasta se subînţelege prezenţa sau
obţinerea datelor despre starea iniţială sau de
fond a elementelor biosferei.

17
Evaluarea stării mediului natural presupune analiza
multilaterală a stării provocate de influenţa diferitori
factori în medii diferite. Astfel, la cercetarea acţiunii
asupra componentei biotice a biosferei este evident că
dauna ecologică depinde de faptul cu ce acţiune,
intensitate, ce număr de organisme (şi care anume) va fi
supus.

18
Observările asupra schimbărilor stării biosferei, surselor şi
factorilor de influenţă trebuie să includă:
– Observări asupra surselor locale de acţiune şi poluare
şi factorii de influenţă.
– Observări asupra stării mediului caracterizate prin
date geofizice, fizico-geografice şi geochimice, date
despre componenţa şi caracterul poluărilor.
– Observări asupra reacţiei biotei la acţiunea diferitor
factori şi a schimbărilor stării mediului înconjurător.
– Observări asupra reacţiei sistemelor mari (timpului,
climei şi biosferei la general) de la un complex de
acţiuni şi schimbărilor mediului ambiant.

19
 Clasificarea stării mediului ambiant, reacţiei sistemelor naturale,
surselor şi factorilor de influenţă din cadrul sistemului de monitoring
Compartimentul de Denumirea Observări şi prognoze
observări compartimentului de
observări

A Sursele şi factorii de A. 1. Surse locale de poluare şi acţiune.

acţiune A. 2. Factorii de acţiune (poluanţi, iradieri,
etc.)

B Starea mediului B. 1. Starea mediului caracterizată prin date

ambiant fizice şi fizico-geografice.
B. 2. Starea mediului caracterizată prin date
geochimice, prin date despre componenţa şi
caracterul poluărilor.
C Starea componentei C. 1. Reacţia biotei – reacţii de răspuns şi
biotice a biosferei – consecinţe:
reacţia biotei a) la organism aparte;
b) la populaţie;
c) la ecosisteme.
D Reacţia sistemelor D. 1. Reacţia sistemelor mari (timpul şi
mari şi a biosferei în clima).
întregime D. 2. Reacţia biosferei în întregime.

20
Observările asupra surselor locale de acţiune sunt evidenţiate într-
un compartiment special de observări (Compartimentul A). Aceste
surse pot fi:

 naturale (erupţiile vulcanilor, ieşirea spontană a gazelor,

petrolului, etc.) şi

 antropogene (degajări de la întreprinderile industriale, agricole -

complexe animaliere şi cîmpuri după introducerea
îngrăşămintelor chimice şi a remediilor de luptă cu bolile şi
dăunătorii plantelor; transportul aerian, maritim şi de uscat;
sursele comunale de poluare, etc.).

21
Compartimentul B include observări asupra stării şi schimbărilor
mediului după indici geofizici obţinuţi prin intermediul măsurărilor
consecutive şi permanente a parametrilor corespunzători care
caracterizează starea la moment a mediului. Observările asupra
fenomenelor naturale de hazard cu caracter catastrofal
(vulcanismul, cutremurile, tsunami, secete, uragane, inundaţii,
viituri, zăpadă, eroziunea solului ş. a.) se află, la general, în
competenţa serviciilor menţionate.

Datele fizico-geografice, inclusiv şi datele despre repartizarea uscatului

şi apei, reliefului suprafeţei globului pământesc, resursele naturale
(minerale, funciare, vegetale, acvatice, resursele faunistice),
populaţiei, urbanizării ş. a. prezintă de asemenea o informaţie
esenţială despre starea mediului înconjurător natural.

În acest compartiment sunt incluse observările asupra stării mediului

(şi schimbările acestei stări) exprimate prin datele geochimice, adică
a observările asupra circuitului substanţelor în natură, asupra
componenţei impurităţilor din biosferă (inclusiv şi a substanţelor
radioactive), asupra diferitor caracteristici fizice specifice a mediului,
inclusiv observările asupra poluărilor fonice, termice şi a diferitori
tipuri de iradieri (ionizante şi neionizante).

22
La compartimentul B se referă de asemenea observările asupra
componenţei chimice (de origine naturală şi antropogenă) a
atmosferei, precipitaţiilor, apelor de suprafaţă şi subterane, apelor
mărilor şi oceanelor, sedimentelor bentice, vegetaţiei, animalelor şi
observările asupra căilor principale de răspîndire a poluărilor.
Anume aceste observări sunt cele mai importante în sistemul de
monitoring. De menţionat, că aceste poluări pot servi ca sursă de
poluare a altor medii.

23
Compartimentul C include observările asupra reacţiei biotei
(componenta vie a biosferei) la diferiţi factori şi schimbări a stării
mediului înconjurător; la aceste observări sunt referite observările
asupra reacţiilor de răspuns (schimbări reversibile) şi consecinţelor
(schimbări ireversibile) biotei. Sunt posibile observări asupra
caracterelor biologice funcţionale şi structurale. La caracterele
funcţionale pot fi referite, de exemplu, creşterea biomasei într-o
unitate de timp, viteza de absorbire a diferitor substanţe de către
plante şi animale; la cele structurale – numărul de specii de plante şi
animale, biomasa totală. Aceste observări trebuie organizate la
diferite nivele – organism aparte şi populaţie, comunitate şi
ecosistemă.

24
Un loc deosebit în natură îl ocupă omul. Observările asupra reacţiei
organismului uman la diferiţi factori e necesar de a fi separate într-
un compartiment aparte având în vedere gradul de importanţă şi
specificitate. Monitoringul factorilor legaţi de sănătatea omului
include, de asemenea, observaţiile şi evaluarea condiţiilor de mediu
care influenţează asupra sănătăţii omului, răspândirea diferitor boli,
etc.

Compartimentul D – observări asupra reacţiei sistemelor mari (timp,

climă) şi a biosferei în întregime – include tot sistemul de observări
incluse în compartimentele B şi C, observări asupra sistemului
climatic şi necesită generalizări speciale şi evaluări.

25