m

m




 
 

 m


u
u



2 ³Junimea´
2 Titu Maiorescu:
2 ³O cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867´
2 ³Comediile d-lui Caragiale´
2 ³Directia noua in poezia si proza romana´
2 ³Eminescu si poeziile lui´
2 ³Asupra poeziei populare´
2 ³Poeti si critici´
2 ³Poeziile d-lui Goga´
2 ³Despre scrierea limbii romane´
2 ³Neologismele´
2 ³Betia de cuvinte´
2 ³Oratori ,retori si limbuti´
2 ³In contra directiei de astazi in
cultura romana´
x
 



2 Junimismul este la noi cea mai amplă mişcare culturală şi ideologică

2 În a doua jumătate al secolului al XIX-lea. Societatea ³Junimea´ ia
naştere la Iaşi, în 1863, fiind întemeiată de T. Maiorescu, P.P.Carp,
Vasile Pogor, Iacob Negruzzi, Theodor Rosetti.
2 Junimea desfăşoară o amplă activitate culturală, înfiinţează o editură,
o tipografie, o revistă de mare prestigiu, ³Convorbiri Literare´ ±
1867. Ea a funcţionat, totodată, ca un faimos cenaclu literar, în care
s-au afirmat cei mai prestigioşi scriitori ai timpului, cenaclu în care
s-au dezbătut diverse probleme teoretice ale artei, dar şi probleme
referitoare la modernizarea societăţii româneşti. Junimea şi-a difuzat
ideile printr-o serie de ³prelecţiuni populare´ pe care membrii
marcanţi ai societăţii le-au susţinut mulţi ani.
2 Junimismul a fost influenţat de evoluţionismul englez şi de şcoala
istorică germană. Este conştiinţa critică a identităţii naţionale şi un
program de reconstrucţie a identităţii culturale în coordonate
moderne.
2 Scopul iniţial a fost acela de a organiza Äprelecţiuni populare´ pe
teme diferite de interes larg prin care se urmărea educarea gustului
publicului, unificarea limbii române literare şi interesul pentru
literatură.
2 În cadrul şedinţelor erau citite şi discutate operele unor tineri
scriitori, iar cele mai valoroase erau publicate în revista societăţii
ÄConvorbiri Literare´.
u
     


Titu-Liviu Maiorescu s-a născut la 15 februarie 1840 în Craiova.
Este fiul lui Ion Maiorescu, profesor transilvănean cunoscut în epocă.
începe studile la Craiova, le continuă la Braşov şi apoi la Institutul
ÄTheresianum" din Viena, pe care îl termină în 1858 ca şef de
promoţie. Urmează studii superioare la Berlin şi Paris, luându-şi
doctoratul în filozofie şi licenţa în litere şi drept.
în 1861 se reîntoarce în ţară şi activează până în 1874 la laşi. Este
director al Colegiului Naţional director al Şcolii Normale, unde
învaţă şi Ion Creangă redactor al Universităţii ieşene profesor de
filozofie temeietor al Junimii şi al Convorbirilor literare publicist
temut.
ntre 1874 şi 1917 trăieşte la Bucureşti, fiind avocat, profesor
universitar, deputat, ministru. Publică studii de filozofie, de estetică,
de limbă şi literatură. Se retrage din învăţământ în 1909.
ntre 1910 şi 1912 este prim-ministru şi ministru de externe.
Prezidează Conferinţa de Pace de la Bucureşti din 1913, care pune
capăt Războiului Balcanic.
Moare în 1917, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu.
  



 



2 


 
-CRITICE 1874 LOGICE, 1876, CRITICE, vol.I,II,III,1892-1893
ÎNSEMNĂRI ZILNICE, vol. I²III, 1937-1939
Reluări:
-CRITICE, I, II, 1973; JURNAL ŞI EPISTOLAR, I 1976-1978
2 ë 

 
2  limbă:
- Despre scrierea limbei române, 1866
- Limba română în jurnalele din Austria, 1868
- Beţia de cuvinte, 1873
-Raport cetit în Academia Română, asupra unui nou proiect de ortografie (sesiunea generală
de la 1880).
-Neologismele, 1881
-Oratori, retori şi limbuţi, 1902
2 b litertură:
- Asupra poeziei noastre populare, 1868
- 0 cercetare critică asupra poeziei noastre de la 1867
- Direcţia nouă în poezia şi proza română, 1872
- Comediile d-lui 1. L Caragiale, 1885
- Poeţi şi critici, 1886
- Eminescu şi poeziile lui, 1889
2 a aultură:
- în contra direcţiei de astăzi în cultura română 1868

u
  
 
  


 
  !"!"!!"#
 #"$"
 "  ""!%%!"
 $
 #!#" "
#! "
&
 % !$#"#
  "$'%%!$
%#!"!$$(
   





   



 #"$$
 !
 
 !
 #%#
 #" ""
 ") 
 !#
 #"

 

 m
2 Mentorul Úunimii,om politic si deschizător de drumuri,Titu
Maiorescu îşi desfasoara activitatea in aproape toate domeniile
culturii noastre.Şcoala literara condusa de el reprezintă un moment
important in dezvoltarea literaturii române pentru ca prin ea se
impune spiritul critic si ea este prima şcoala literara care face o
selectie a valorilor. Titu Maiorescu îşi exprima princiliile in cateva
studii fundamentale,publicate in Convorbiri literre:O aeraetre
aritia 
upr poeziei române de l 1867, In aontr direatiei de

tzi in aultur română(1868 , Direati nou in poezi
i proz
română(1872 , Comediile d-lui I. L Crile(1885 , Poeti
i
aritiai(1886 , Emine
au
i poeziile lui(1889 . El depăşesşe critica
normativa ce avea rolul de a promova criteriile care sa faca posibila
o selectare a valorilor,dar se baza numai pe teoretizare si pe
stabilirea princiliilor,inaugurand critica aplicata. Mai mult, prin O
aeraetre aritia 
upr poeziei române de l 1867
i Comediile d-
lui I. L. Crile,el fundamenteaza critica estetică.
 El depăşesşe critica
normativa ce avea rolul de a
promova criteriile care sa faca
posibila o selectare a
valorilor,dar se baza numai pe
teoretizare si pe stabilirea
princiliilor,inaugurand critica
aplicata. Mai mult, prin O
aeraetre aritia 
upr
poeziei române de l 1867
i
Comediile d-lui I. L.
Crile,el fundamenteaza
critica estetică.
 În articole precum ueţi de
auvinte,De
pre
ariere limbi
române,Rporte aetite in Aademi
Român㠏
upr modifiarilor
ortorfiei, Titu Miore
au pledez
pentru doptre prinaipiului
fonetia in
ariere
i aombtere
prinaipiului etimoloia(el aritia
tendint ltini
tilor de  deform
limb .
Propune,de 
emene inloauire
lfbetului a irilia au ael ltin
i

uereză evitre exae
ului de
neoloi
me.


mu  

2
 fiul lui Costache Negruzzi
´i-a făcut studiile în Germania.
2 A fost profesor la Facultatea de drept din Iaşi
şi preşedinte al Academiei Române.
2 Membru fondator al societăţii Junimea a condus
timp de peste 28 de ani revista Convorbiri literare.
2 La 28 octombrie 1866, Iacob Negruzzi a intrat
în masonerie, în 1867 a ajuns al doilea secretar
şi mare expert iar în 1868 ajunsese venerabil.
2 În 1888, Iacob Negruzzi a depus pe biroul
Camerei Deputaţilor o petiţie din partea unui
număr de cetăţeni din toate părţile ţării,
pentru un proiect de lege prin care să se i se
acorde poetului Mihai Eminescu, de către stat, o pensie viageră.
 ÄGospodar al vie`ii culturaleü, cum l-a numit
Eugen Lovinescu, Iacob Negruzzi s-a născut la 1 ianuarie 1843.
El a atras pentru revistă spiritele cele mai alese, al căror talent era
descoperit cu o intui`ie sigură.
Iacob Negruzzi a rămas în posteritate nu numai
cu cele ´apte volume de Opere complete,
ci ´i cu colecţia celor 28 de volume ale revistei
"Convorbiri literare" pe care a condus-o cu
exemplară energie. S-a stins din viaţă la
6 ianuarie 1932, la Iaşi.
   m

2 Petre Carp s-a născut la 28 iunie 1837 la Iaşi dintr-o veche familie
boierească.
2 Este trimis înca de copil la Berlin (1850) unde înva`ă la
"Franzosische Gymnasium". În anul 1858 î´i ia bacalaureatul ´i se
înscrie la Facultatea de Drept ´i tiin`e Politice din cadrul
Universită`ii din Bonn. În anul 1962 revine la Ia´i ´i contribuie la
punerea bazei societă`ii "Junimea´. Adept al ideilor "junimiste" s-a
remarcat ca unul dintre frunta´ii Partidului Conservator din acea
perioadă. A fost ales în numeroase rânduri deputat ´i senator in
Parlamentul României. În anul 1891 gruparea "junimistă" se
desprinde din cadrul Partidului Conservator ´i formează Partidul
Constitu`ional, iar Petre Carp este ales pre´edinte. Acesta se stinge
din viaţă la data de 19 iunie 1919 fiind înmormântat în comuna
Tibăneşti din judeţul Iaşi.
  

2 Theodor Rosetti era descendentul unei vechi familii boiereşti.

2 Părinţii săi erau postelnicul Gheorghe Rosetti şi Caterina Sturdza.
2 Sora sa mai mare, Elena Rosetti, va fi viitoarea soţie a
domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Tânărul Rosetti începe liceul
la Lemberg, dar îl termină la Viena în anul 1855. Studiile
universitare le urmează la Facultatea de Drept din Viena
(1855 - 1859), iar licenţa în ştiinţe juridice o obţine la Paris.
2 Deşi era cumnatul domnitorului, Theodor Rosetti nu se implică
în viaţa politică, preferând să ocupe diferite funcţii în magistratură,
administraţie şi practicând avocatura. Totodată, Theodor Rosetti
se numără printre fondatorii Societăţii literare Junimea în 1863,
participând şi la întocmirea principalelor linii de direcţie pentru
ÄConvorbiri literare´ şi ÄTimpul´.
2 Ajuns la bătrâneţe, Rosetti se retrage din viaţa politică, dar se va
număra printre puţinii români care au trăit cele două Uniri, pe cea
din 1859, respectiv pe cea din 1918. Theodor Rosetti se stinge din
viaţă pe 17 iulie 1923, la vârsta de 85 de ani.
£

 
2 Scriitor ´i om politic. După absolvirea cursurilor pensionului
Malgouverne din Ia´i, pleacă la Paris (1849) unde studiază
dreptul. La întorcerea în `ară se angajeaza în cadrul
Tribunalului din Ia´i, unde lucrează până în anul 1859,
când se transferă la Curtea de Apel. A fost unul dintre
fondatorii societă`ii "Junimea". A scris versuri, proză ´i a
realizat importante traduceri ("Faust", de Goethe ±
traducere realizată împreună cu Nicolae Skeletti)
pentru revista "Convorbiri literare".
În februarie 1866 este numit prefect al jude`ului Ia´i.
S-a lansat în politică alături de "junimi´ti".
2 În perioada 20 aprilie - 23 mai 1870
2 ocupă func`ia de ministru al Cultelor ´i Instruc`iunii. A fost unul
dintre membri
2 marcan`i al Partidului Constitu`ional ("junimist") ± forma`iune
politică înfiin`ată
2 în anul 1891. Alte func`ii politice de`inute: deputat ´i primar al
ora´ului Ia´i
2 (februarie - aprilie 1881; iulie 1888 - aprilie 1891; mai 1892 -
noiembrie 1894).
2 De´i a fost mo´tenitorul unei imense averi a murit urmărit de
creditori.
2 Construită în anul 1850 de vornicul Vasile Pogor, casa a devenit
proprietatea fiului acestuia, Vasile V. Pogor.
În această casa, numită ´i m  
  (pentru că a
fost una dintre primele case din Ia´i iluminata cu energie electrică) se
întruneau membrii acestei societă`i, a cărei revista a fost m





  .
2 La sfâr´itul lunii februarie 1870, în această casa, a citit Maiorescu o
poezie intitulată
2 £ 

, a încă necunoscutului poet Mihai Eminescu.
2 Casa Vasile Pogor ± scria în Cartea de onoare a muzeului Nichita
Stănescu ± "este locul unde 


` a devenit Y 
³.
2 Tot aici a locuit o vreme ´i istoricul Gh. I. Brătianu (1898 - 1953).
Astăzi, este sediul Muzeului Literaturii Române din Ia´i (inaugurat
la 26 decembrie 1972).
u
m
£ 



> răspândirea spiritului critic

> încurajarea literaturii naţionale

> neatârnarea intelectuală a poporului român

> originalitatea culturii şi a literaturii române

> crearea şi impunerea valorilor naţionale

> culturalizarea maselor

> unificarea limbii române literare

m£ u





2 Revista a fost organul de presă al Societăţii literare Junimea. Primul

număr a apărut la 1 martie 1867, la Ia´i, unde revista a funcţionat
până în 1886. Între 1886 şi 1944 apare la Bucureşti, avându-l ca
redactor pe Iacob Negruzzi, care predă apoi conducerea unui comitet
format din foşti elevi ai lui Titu Maiorescu: Mihail Dragomirescu,
Simion Mehedin`i, P. P. Negulescu, Rădulescu-Motru.
2 Printre colaboratori s-au numărat Mihai Eminescu, care publică aici
majoritatea poeziilor sale; Ion Creangă, care "subpublică" primele
trei părţi din "Amintiri" şi o serie de poveşti; Ion Luca Caragiale,
care "subpublică" majoritatea comediilor sale; Ioan Slavici, care
publică nuvele şi poveşti; Vasile Alecsandri, George Co´buc, Panait
Cerna, Octavian Goga, Dinu Zamfirescu, I. Al. Brătescu Voine´ti şi
alţi scriitori reprezentativi ai vremii.
2 Publicaţia se va bucura de cel mai înalt prestigiu din literatura
română, ea impunând, încă de la apariţia, o direcţie nouă, modernă,
întregii noastre culturi, definindu-se prin spiritul ei etic şi
sentimentul valorii estetice.
2 Reveniti de la studii din strainatate,cativa tineri (Titu
Maiorescu,Iacob Negruzzi,Vasile Pogor), constienti de situatia
precara a culturii romane, au hotarat infiintarea la Iasi, a societatii
Junimea, o societate menita sa aduca un suflu nou in cultura romana.
Asociatia este bine organizata, avand o tipografie proprie, o librarie
si o revista.
   
    

*
Î |


:µO cercetare critica asupra
poeziei românăµ,µComediile d-lui Caragialeµ
Î |
  


 
:µDirec`ia nouă în
poezia ´i proza românăµ,µEminescu si poeziile
luiµ,µAsupra poeziei populareµ,µPoe`i si criticiµ,
´Poeziile d-lui Gogaµ
Î |
 
:µDespre scrierea limbii
româneµ,µNeologismeleµ, ´Be`ia de
cuvinteµ,µOratori,retori si limbu`iµ
Î M   

 :µÎn contra direc`iei de
astăzi în cultura românăµ
m m
 m

m






  
!"#$

În acest studiu,scris in vederea alcătuirii unei antologii de poezie

contemporană,se conturează cateva principii estetice necesare
inţelegerii poeziei in general(acest studiu face parte din seria
articolelor care fundamentează la noi critica estetică).Influenţat de
estetica germană(Hegel,Kant), criticul consideră ca in analizarea
unei opere literare trebuie avute in vedere cateva principii pe care le
prezintă in cele două părti ale articolului.
 În prima parte:³Condiţiune mteril  poeziei´, Titu
Maioresu arată ca spre deosebire de pictura, sculptura, muzica,
poezia nu are în cuvânt condiţia sa materială ci trebuie s-o creeze
prin imagini artistice. Pentru realizarea condiţiei materiale, poetul
utilizează o serie de procedee: simbolul, epitetul, personificarea si
metafora.
 Maiorescu nu are notiunea de simbol dar o intuieşte
denumind-o Äalegerea cuvântului celui mai putin abstract´ dând
exemple corecte din Andrei Mureşanu: ÄN-ajunge iataganul barbarei
semilune´, din Shakespeare: ÄOrice te-ar depărta de la cercul de
aur´. Epitetele sunt luate din Homer: ÄMinerva cu ochiul albastru´,
din Vasile Alecsandri: ÄGalben ca faclia de galbena ceara´.
Personificarile le ilustreaza cu exemple din Grigore Alexandrescu
ÄRaul inapoi se trage, munţii vârful îşi clătesc´, din Homer, Horatiu
si Shakespeare.
Exemplele de metafore si comparaţii le ia din Goethe, Heine,
Dimitrie Bolintineanu: ÄMihai mandru vine iara / Falnic ca un stâlp
de pară´, din Vasile Alecsandri.
 In a doua parte: Condiţiune idel㠏 poeziei´ autorul se
ocupa de fondul poeziei. Fondul nu trebuie inţeles ca idee propriu-
zisă, ci ca sentiment sau pasiune: ³Ideea sau obiectul exprimat prin
poezie este totdeauna un simţământ sau o pasiune si niciodata o
cugetare intelectuala´. O poezie trebuie sa exprime neaparat
sentimente, trairi sufletesti si nu rationamente sau idei politice.
Pentru a transmite mesajul sau afectiv poetul utilizează mai
multe procedee: ÄO mai mare repejune a mişcarii ideilor´, ÄO
exagerare sau cel putin o marire si o noua privire a obiectelor sub
impresiunea simţământului si a pasiunii´, ÄO dezvoltare grabnică si
crescând spre o culminare finala sau spre o catastrofă´. El da
exemple din Heine, Alecsandri, Lessing, Goethe, poezia populara,
Horatiu. Rolul criticii este Äsa arate modelele bune cate au mai
ramas si sa le distinga de cele rele.´

m



 


 



%!"$&'

2 Studiul se doreşte a fi o analiză a noului val de scriitori, pe care

Maiorescu doreşte să-i îndrume în spiritul literaturii autentice. Deşi
personalitate a paşoptismului, Vasile Alecsandri este aşezat în
fruntea noii direcţii, pe care o conduce spiritual, căci
pastelurile(apreciate de Maiorescu) sunt ³însufleţite de o simţire aşa
de curată şi de puternică a naturei, scrise intr-o limbă aşa de
frumoasă încât au devenit fără comparare cea mai mare podoabă a
poeziei lui Alecsandri, o podoabă a literaturei române obi´nuite´.
2 În aceeaşi notă prezintă si noua direcţie literară,care spre deosebire
de vechea literatură se caracterizează prin ³simţământ natural, prin
adevăr, prin înţelegerea ideilor, civilizaţiei apusene, prin păstrarea si
chiar accentuarea elementului naţional´.
 Surprinzătoare este intuiţia maioresciană care îl aşează pe
Eminescu imediat după Alecsandri ca reprezentant al direţiei noi,
deşi la aceea dată Eminescu publicase doar câteva poezii.Portretul
făcut poetului surprinde talentul neobişnuit şi spiritual romantic:´Cu
totul deosebit in felul său, om al timpului modern, deocamdată
blazat in cuget, iubitor de antiteze cam exagerate, reflexiv mai peste
marginile iertate,poet in toată puterea cuvântului´.Criticul apreciază
in mod deosebit farmecul şi ³precizia limbajului´, precum şi
³uşurinţa versifiăii´, viziunea înaltă şi înţelegerea artei antice.
Studiul prezintă şi alţi poeţi minori, iar în a doua parte
realizează o analiză a prozei(reprezentată de Odobescu,Slavici,Iacob
Negruzzi etc.).
2 Anii 1866-1868 marchează abordarea de către Maiorescu a câtorva
probleme fundamentale ale culturii noastre(limba, literatura,
folclorul), într-un efort de definire a Äcaracterelor´ momentului
intelectual românesc, realizat de pe platforma unei serioase pregătiri
teoretice, a unei întemeiate ierarhizări valorice. Maiorescu este
continuatorul, aici, al generaţiei de la 1848, şi ea interesată de
formele vieţii spirituale autohtone., dar acţiunea mentorului junimist
se aplică unei alte perioade în care problemele fuseseră deja puse,
urmând a li se da rezolvarea pe măsura stadiului actual al evoluţiei
societăţii şi culturii noastre, în care acumulările realizate de
predecesori (culegeri de folclor, volume de literatură, studii) dădeau
posibilitatea generalizărilor şi definirii logice a fenomenelor.
2 Maiorescu instituţionalizează, deci, parametrii culturii noastre
moderne şi o face cu pregătirea şi ardoarea de tânăr savant dornic de
a le da o nouă rezolvare, cea a vremii sale, a concepţiei, ideologiei
pe care o reprezintă. Maiorescu are, astfel, vocaţia, am numi-o
cetăţenească, a ridicării, în faţa opiniei publice, de aspecte
fundamentale pentru momentul respectiv conform unei intenţii
nobile de aon
truator r iteat al culturii, aşa cum cu două decenii în
urmă se afirmase Kogălniceanu sau, înaintea acestuia, Petru Maior şi
Samuil Micu. Fără îndoială, ca şi aceştia, Maiorescu nu este singur
sau singurul care iniţiază diferite discuţii în epoca sa, dar este cel
mai reprezentativ, unind maturitatea şi pregnanţa formulărilor
teoretice cu directa lor răspândire practică în rândul marelui public.
2 Prima problemă pe care o abordează este cea a limbii şi, în
linii generale, el continuă iniţiativele lui Heliade ce militase în
a sa ÄGramatică´ din 1828 pentru simplificarea alfabetului,
primordialitatea limbii vorbite, deci, a fonetismului, ale lui
Russom, acel pătrunzător spirit teoretic al generaţiei de la
1848, autor în 1846 al ÄCriticii criticii´, sau, 10 ani mai târziu,
al studiului ÄContra latinizanţilor ardeleni´. Încă din 1848
membrii Junimii sunt preocupaţi de ortografia românească, de
elaborarea unui proiect unitar de scriere a lmbii române, atât
de necesar în aceste momente când se legiferase înlocuirea
alfabetului chirilic cu cel latin. Iacob Negruzzi îşi aminteşte,
astfel, de propria sa iniţiativă privind ortografia, făcută, însă,
după cum spune el însuşi: Äfără vreo sistemă hotărâtă, ci mai
mult după fantezie li capriciu amestecând fonetismul cu
etimologicul în mod cu totul arbitrar´. Discuţiile continuă în
cadrul şedinţelor Junimii, unde proiectul lui Negruzzi
provoacă opinii contradictorii, astfel încât sarcina elaborării
unui studiu este asumată de Maiorescu care, la sfârşitul anului
1865, citeşte prima parte, de principii generale, din încercarea
sa asupra ortografiei române.

 m

m





 m



%!"#"'

Studiul lansează teoria Äformelor fără fond´, cu mare impact

în epocă. Analizând cu luciditate modul în care generaţia paşoptistă
a conceput şi a înfăptuit modernizarea societăţii şi culturii române,
prin imitarea formelor civilizaţiei occidentale, fără să se preocupe
de o pregătire corespunzătoare a fondului autohton în vederea unei
astfel de transformări, Titu Maiorescu identifică problemele de fond
şi propune soluţii.
O încercare de a sistematiza concepţia sa asupra culturii poate
reţine următoarele trei idei ca fiind centrale:
 Prima idee priveste
()*++± principiul prin care,
pe urmele lui Kant, el formulează cerinţa ca fiecare domeniu al
culturii să fie apreciat potrivit unor criterii specifice. Disocierea
sferelor culturale va fi un principiu al acţiunii sale critice. El
porneşte de la constatarea că în cultura română domină o aonfuzie 
vlorilor, dând ca exemplu exagerările Şcolii Ardelene în privinţa
latinităţii limbii, exagerări care ţin de considerente politice şi
patriotice. Pornind de la principiul kantian al autonomiei valorilor, el
delimitează sfera esteticului de câmpul valorilor morale, utilitare şi
politice, impunând pentru prima dată aceste distincţii în cultura
română. Utilizând acest principiu al disocierii valorilor culturale,
Maiorescu a declanşat o amplă acţiune critică, ce a dus treptat la
asanarea mediului cultural şi social, la impunerea criteriilor valorice
în orice tip de activitate şi de creaţie.
 Acţiunea sa critică a avut un rol decisiv în orientarea
spiritului public şi în impunera criteriilor estetice ca norme de
apreciere a producţiilor artistice. Maiorescu este şi un
deschizător de drumuri în gândirea estetică românească, fiind
cel dintâi critic care susţine explicit principiul autonomiei
esteticului şi supremaţia criteriului estetic în aprecierea
operelor literare.
A doua idee priveşte ((+,-
. După el, cultura este o componentă a vieţii sociale,
o ³expresie a puterii vitale´ a unei naţiuni; cultura este
dependentă de structurile mentale şi economice, este legată de
realitatea socială concretă, fiind rezultatul puterii creatoare a
poporului. În consecinţă, cultura este alcătuită din forme care
au o dimensiune universală (ştiinţă, artă etc.), dar care sunt
determinate de ³fundamentul din înauntru´ al unei societăţi,
fiind o expresie a condiţiilor istorice şi a modului de viaţă
dintr-o societate.
 A treia idee priveşte ((/(-/),0(+,-0(
*+.+,. Prin noţiunea de ³fond´ el înţelege sistemul activităţilor
materiale şi sociale, conţinutul pe care trebuie să-l aibă o activitate specifică, dar şi
zestrea culturală a unui popor, mentalităţile şi structura psihologiei colective,
tradiţiile şi patrimoniul spiritual, toate asimilate în conduite practice. Prin noţiunea
de ³formă´ înţelege structurile instituţionale, politice şi juridice ale societăţii,
sistemul de învăţământ, instituţiile culturale care organizează energiile creatoare şi
asigură difuzarea şi circulaţia valorilor în societate.
Teza fundamentală a lui Maiorescu este aceea că o ³evoluţie organică´ a unei
societăţi presupune dezvoltarea de la fond spre forme, păstrarea unui acord
funcţional între fond şi forme. În studiul său fundamental ³xn aontr direaţiei de

tăzi în aultur română´ (1868), Maiorescu descoperă o contradicţie între fond şi
forme în societatea românească.
El consideră că pe un fond social şi cultural nedezvoltat, mişcarea paşoptistă
şi apoi grupările liberale au altoit forme instituţionale moderne, imitate din ţările
occidentale, forme care nu reprezintă singure un progres real, ci unul aparent, de
faţadă, deoarece aceste aceste forme nu au un fond corespunzător la noi, adică nu
sunt susţinute de o activitate corespunzătare cu cerinţele pe care aceste forme
moderne le impun. În consecinţă, el consideră că este necesară o armonizare a
celor două componente nu prin desfiinţarea formelor occidentale odată ce au fost
introduse, ci prin dezvoltarea fondului şi prin adaptarea formelor la cerinţele şi
trebuinţele naţionale.
În felul acesta, Maiorescu lansează faimoasa teorie a formelor fără fond care
va deveni cadrul teoretic de interpretare a evoluţiei societăţii româneşti moderne.
Maiorescu este adeptul unei dezvoltări organice, lente, treptate, a unei dezvoltări
de la fond spre forme.

%!""!'

2 Teoria formelor fara fond are proiectii in lucrari ulterioare vizand

+)(,precum Neologismnele.
2 Maiorescu sustine in acest studiu alfabetul latin si principiul
ortografiei fonetice(impuse de Academie in 1881),imbogatirea
vocabularului cu neologisme, dar fara exagerari,si combate
bombasticismele,etimologismele,se manifesta impotriva stricatorilor
de limba.
2 Critica vroia ,pe de-o parte,sa combata constructiile arbitrare ale
filologilor ,care,sub un cuvant de Äpurificare´, intocmeau un
vocabular de termeni necunoscuti romanului si departau vorbirea
claselor culte de la izvorul de viata a limbei populare; iar pe de
alta,voia sa loveasca in germanismele infiltrate printre scrierile de
peste Carpati si Molna, care falsificau geniul propriu al limbei
romane si micsorau astfel valoarea luptei lor pentru existenta
nationala.
2 numar al m(*+de la 1874 s-a incercat prima
formulare a unor regule pentru primirea si respingerea lor
2 Asupra principiului Ä Departarea tuturor cuvintelor slavone,latina
franceze din limba romana si inlocuirea lor neologisme ar fi o
greseala si este cu neputinta´, parerile scriitorilor romani sunt inca
foarte dezbinate.
2 ´Vorbele de origine neromanica nu potu si nu se cade se aiba locu
intr-un dictionariu romanescu.´(Prefatione)
2 Si asa,am vedea scriindu-se dupa acel dictionar:
2 Ciconia in loc de Barza
2 Amare in loc de Iubire
2 Dracone in loc de Zmeu
2 Popinariu in loc de Carciumar
2 Cuvintele rai si bolnav sunt slavone.Dictionarul etimologilor zice sa
le departam si sa le inlocuim cu paradis si morbos.Se poate una ca
aceasta?Vei scoate vreodata din capul romanului versurile:
2 ÄPe-un picior de plai,
2 Pe-o gura de ,
2 Iata,vin in cale,
2 Se cobor la vale.
2 Trei turme de miei,
2 Cu trei ciobanei?´
2 Si va fi bine sa le scoti? Sau il vei face sa uite:
2 ÄDe trei zile-ncoace
2 Gura nu-ti mai tace,
2 Or iarba nu-ti mai place,
2 Or esti +(*,
2 Miorita,Mioara,´
2 Si sa zica Miorita morboasa?
2 Adevaratele cuvinte cu intelesul cel bogat,insufletit prin cantec si
rugaciune,prin proverbe si prin povestiri ,ar fi cele slavone,iar
alaturea de ele s-ar mai afla niste neologisme latine ,sarace in
inteles;iata o deductiune ad absurdum dintr-un punct de plecare ce
avea o aparenta asa de nationala si de rationala!
m

 1
m



%!""2'

2 Comediile d-lui Caragiale trateaza tema moralitatii in arta si a

inaltarii impersonale(katharsis),idei estetice ce se regasesc la
hegel,respectiv,la Aristotel.
2 Punctul de plecare al lucrarii este discutia din presa despre opera
comica a lui Caragiale.
2 Maiorescu ii combate prin acest studiu pe aceia care sustinusera
ideea imoralitatii in comediile lui Caragiale.
2 Arta este moralizatoare prin ea insasi, nu prin ideile promovate-este
ideea esentiala din studiul lui Maiorescu.
2 Criticul se opreşte asupra unuia dintre reproşurile care se aduc
comediilor lui Caragiale, şi anume că ar urmări scopuri politice. În
acest sens, criticul susţine că Ä ...o comedie nu are nimic a face cu
politica de partid; autorul îşi ia persoanele sale din societatea
contimporană cum este, pune în evidenţă partea comică cum o
găseşte si Caragiale, care astăzi îşi bate joc de fraza demagogică, şi-
ar fi bătut joc ieri de işlic şi tombateră şi îşi va bate joc mâine de
fraza reacţionară şi în toate aceste cazuri va fi în dreptul său literar
incontestabil.´
2 ³ Comediile d-lui Caragiale, după părerea noastră sunt plante
adevarate, fie tufiş, fie fire de iarba, şi dacă au viaţa lor organică, vor
avea şi puterea de a trăi.´ Titu Maiorescu .

m 


 
%!""3'

2 Maiorescu porneşte de la constatarea că tânăra generaţie Äse află

astăzi sub influenţa operei poetice a lui Eminescu´.
2 Studiul releva trasaturile personalitatii poetului si principalele
coordonate ale operei eminesciene.
2 Studiul releva trasaturile personalitatii poetului si principalele
coordonate ale operei eminesciene.
2 Critcul apreciaza just importanta si efectele operei eminesciene
asupra limbii si a literaturii roana ulterioare:´Pe cat se poate
omeneste prevedea,literatura poetica romana va incepe in secolul al
XX-lea sub auspiciile geniului[«]´






Jurnalele române nu şi-au îndeplinit încă datoria lor faţă cu
colecţia de poezii populare publicate de Alecsandri. Din producţiile
literare ale româniilor tăcerea absolută este sentinţa cea mai blândă
ce o merită, tăcerea ne pare o lipsă de conştiinţ. Alecsandri este şi va
rămâne o comoară de adevărată poezie şi totdeodată de limbă
sănătoasă, de notiţe caracteristice asupra datinilor sociale, asupra
istoriei naţionale şi cu un cuvânt, asupra vieţii populare. Ceea ce le
distinge de celelalte poezii ale literaturii noastre este naivitatea lor,
lipsa de orice artificiu, de orice dispoziţie forţată, simţimântul
natural ce le-a inspirat.
Izvorând astfel poezia populară din plenintudinea simţimântului,
în ea ne aflăm apăraţi de acele aberaţiuni intelectuale care strică
inspirarea multor poeţi, chear a celor cu talent.


m

m
%!""#'
2 In adevar,intre natura poetului si natura criticului este o
incompatibilitate radicala.
2 Poetul este mai intai de toate o individualitate.
2 Critcul este foarte impresionabil pentru razele rasfrante din prisma
altora,si individualitatea lui este dar consumata in intelegerea si
simtirea altor individualitati.
2 Esenta criticului este de a fi flexibil la impresiile poetilor;esenta
poetului este de a fi infelxibil in propria sa impresie.
2 In acest studiu Maiorescu vorbeste despre valoarea operei lui
Alecsandri: ³A lui lira multicolora a rasunat in orice adiere ce s-a
putut destepta din miscarea poporului nostru in mijlocul lui. In ce
consta valoarea unica a lui Alecasandri? In aceasta totalitate a
actiunii sale literare´. Tot in aceasta opera, Maiorescu sustine
relativitatea criticilor si faptul ca unii poeti sunt considerati mai mult
sau mai putin valorosi in functie de modul de apreciere a fiecarui
critic in parte. De aceea, Alecsandri fusese defavorizat.


 1

%!34#'

2 Poeziile d-lui Goga au avut darul sa destepte o deosebita luare-

aminte a publicului roman.
2 Pe cand la poeziile vesele autorul lasa expresiilor fraul mai liber, la
cele triste,ca si la cele patriotice , este mai cumpatat in manifestare.
2 In aceste imprejurari exuberanta d-lui Goga la veselie este o
reactiune salutara,iar infranarea la tristete,un merit
deosebit:credinciosul,in sfiala lui,se teme de profanarea celor sfinte.
u

 m£
%!"$5'
2 În ³Beţia de cuvinte´(1873), ţinta discuţiei contradictorie este
³Revista Contimporană´ care lăuda unii autori. Aceştia, pentru a
exprima o singură idee, foloseau o inşiruire de sinonime fără rost.
Titu Maiorescu ridiculizează discrepanţa dintre formă şi fond. Acest
studiu este subintitulat ³Studiu de patologie literară´.
2 Ziaristica noastră nu a mai fost privită doar prin prisma opiniilor
exprimate, ci şi a modului în care acestea erau exprimate. Titu
Maiorescu pornea ofensiva împotriva celor ce schimbau ³spiritul
propriu naţional´, care Änu par a avea conştiinţa răului, ci răspândesc
încrederea de a fi cei mai buni stilişti ai literaturii române", cu
armele omului de ştiinţă, cu rigoarea în demonstraţie, ce a fost
caracteristică profesorului de logică şi, bineînţeles, criticului, atunci
când devierile stilistice îmbrăcau formele ,patologiei literare".
2 Atacul începe în gama pamfletului, citându-l pe Darwin, care
vorbeste despre ³ameţeala artificială" observată în regnul animal.
Demonstraţia nu se abate de la această premisă, urmărind
³simptomele patologice ale ameţelii produse prin întrebuinţarea
nefirească a cuvintelor", care ,,ni se înfăţişează treptat, după
intensitatea îmbolnăvirii": Darwin ne spune că multe soiuri de
maimuţe au aplecare spre băutura ceaiului, a cafelei şi a spirtoaselor;
³ele sunt în stare, zice el, să fumeze şi tutun cu multă plăcere,
precum însumi am văzut.
2 Acest studiu reprezintă, deopotrivă, modelul unei analize stilistice
laborioase care disecă fiecare exemplu, dar şi al unui pamflet care,
prin comparaţia pe care o face chiar de la început, caută să înscrie
obiectul atacului său într-o zonă ridicolă.
2 Titu Maiorescu avea, din toate punctele de vedere, autoritatea să
ducă această ofensivă, deoarece stilul scrierilor sale, în mare
majoritate polemice, împotriva atâtor direcţii greşite ale culturii
noastre din acea vreme, vădeşte rigoare, economie de mijloace,
rostiri sentenţioase, un vocabular care nu ceda curentelor lingvistice
artificiale din acea vreme.
u

 m£
%!"$5'
2 Toate aceste înzestrări au făcut ca ceea ce a scris atunci Titu
Maiorescu să capete valoarea unor adevăruri cu caracter
peren. Un exemplu îl reprezintă textul în care a fost formulată
ceea ce s-a numit de atunci (din 1868) şi a rămas până în
prezent ,teoria fără fond". Expusă în studiul ³În contra
direcţiei de astăzi în cultura română´, demonstrarea teoriei
care a marcat gândirea socială românească ocupă un spaţiu
extrem de restrâns, fiind un model de conciziune, de
esenţializare stilistică. Frazele au o simetrie perfectă în
alcătuirea lor riguroasă, repetiţiile au o valoare stilistică , ca
apoi să se arate, ca o încununare negativă, la ceea ce s-a ajuns.
Exemplele sunt luate din viaţa de fiecare zi, sunt concrete, şi
accentuările prin câteva cuvinte vin să pună în evidenţă o stare
de fapt ce nu poate să fie contestată.
u

 m£
%!"$5'
2 Cea de-a doua reacţie împotriva stilului artificial, grandilocvent, a
³beţiei de cuvinte", a vocabularului preţios şi pretenţios, împovărat
de expresii şi cuvinte preluate fie din latină, fie din limbi străine, a
fost de esenţă satirică şi aparţine lui Caragiale. Se integrează
universului parodic al marelui scriitor şi va fi studiat la capitolul
celui ce are o importanţă covârşitoare în evoluţia stilisticii presei
româneşti.


 


u
%!34&'
2 In acest caz evidentiaza proprietatile fiecaruia: ³Oratorul vorbeste
pentru a spune ceva, retorul pentru a se auzi, limbutul pentru a
vorbi´. El ridiculizeaza discursurile limbutilor din vremea sa, si
anume ale parlamentarilor romani. Acestia vorbeau mult, folosind
cuvinte abstracte, dar fara a transmite o idee clara.
mm


2 Criticismul junimist este o trăsătură definitorie a mişcării, care a

influenţat destinul literaturii şi al culturii române. Structurarea unei
doctrine unice pe baza respectului faţă de adevăr, plasarea analizei şi
a interpretării fenomenului artistic într-o paradigmă valorică
universală , combaterea cu vehemenţă a mistificării istoriei şi a
limbii române, a lipsei de echilibru între fondul şi forma
fenomenului cultural, sunt câteva dintre ideile în numele cărora luptă
junimiştii. Ei resimt nevoia de afirmare a specificului naţional şi de
înlăturare a formelor fără fond, considerând că ³«între 1848-1870
s-a produs o ruptură adâncă între cultura tradiţională şi cea modern,
prin adpătarea unor ³forme´ occidentale nepotrivite ³fondului´
românesc. De aici şi calificarea culturii româneşti contemporane
drept ³formă fără fond´ şi combaterea ei violentă în numele
adevărului«´.
2 Aceste convingeri, puterea extraordinară a lui Maiorescu de a
construe o teorie a culturii, demonstrând autonomia artei şi aplicând
principiile valorice, au făcut posibilă apariţia marilor clasici ai
literaturii române: Eminescu, Creangă, Caragiale, Slavici.
 


 
u""
+, 
$
(-". "$-

/