100 TRIBUNA DOCTORANDULUI

EVOLUŢIA INSTITUŢIEI RECUNOAŞTERII

ÎN DREPTUL INTERNAŢIONAL CONTEMPORAN
Cristina FILIP*

ЭВОЛЮЦИЯ ИНСТИТУТА ПРИЗНАНИЯ В СОВРЕМЕННОМ

МЕЖДУНАРОДНОМ ПРАВЕ
Настоящая статья ставит своей целью проанализировать роль и место института междуна-
родно-правового признания в системе международного права. Речь идет о государстве, который
обладая универсальной и не ограниченной во времени правоспособностью является основным
субъектом международного права. т. е. носителем юридических прав и обязанностей. Обладая
при этом своей собственной территорией, населением и правительством, оно создает междуна-
родное право, закрепив в нем особое юридическое качество – суверенитет, под которым следует
понимать право в пределах собственной территории осуществлять законодательную, админист-
ративную власть а также проводить самостоятельную внешнюю политику без вмешательства
других государств. Одновременно государство не может существовать в полной изоляции, и его
существование может быть подтверждено только через акт признания. Такое признание со
стороны других государств имеет важное значение для дальнейшего существования государства.
Признание как односторонний акт является основой для будущих отношений между субъектами
международного права. Именно акт признания обуславливает установление дипломатических и
консульских отношений между государствами.
В настоящее время институт международного признания сталкивается с трудностями как
юридического, так и практического характера. Так с каждым годом сильно увеличивается число
сепаратистских движений, выступающих за статус собственного признания. Признание сепа-
ратистского движения превратилось в инструмент давления со стороны государств, заинтере-
сованных в расширении сфер своего влияния. Отсутствие единой позиции относительно сепара-
тистских движений, подобных тем, что возникли на Балканах, Восточной Европе и др. подобные
движения, указывает на необходимость принятия необходимых мер по разрешению данного
вопроса.

EVOLUTION OF THE INSTITUTE OF RECOGNITION

IN MODERN INTERNATIONAL LAW
This article aims to analyze the role and place of the institute of international legal recognition in
international law. It is a question of a state which having a universal and time-limited capacity is a main
subject of international law. i.e., the carrier of legal rights and responsibilities. Having thus its own terri-
tory, population and government, it creates international law, having fixed in it special legal quality – the
sovereignty, i.e. the right to carry out the legislative, administrative power within own territory and also
to spend independent foreign policy without the intervention of other states. Simultaneously the state can’t
exist in full isolation, and its existence can be confirmed only through an act of recognition. Such recog-
nition by other states is important for its further existence. Recognition as an unilateral act is the basis
for future relations between subjects of international law, that causes an establishment of diplomatic and
consular relations between the states.
At present the institute of international recognition faces challenges both legal and practical nature. So
every year the number of the secessionist movements supporting the status of own recognition increases.

*
Cristina FILIP - magistru în drept, doctorand, USM.
REVISTA MOLDOVENEASCĂ DE DREPT INTERNAŢIONAL ŞI RELAŢII INTERNAŢIONALE / NR. 3, 2010
The recognition of secessionist movements has turned into an instrument of pressure from states interested
in expanding their sphere of influence. The lack of unified position on the secessionist movements, such as
those that emerged in the Balkans, Eastern Europe and other similar movements, specifies the necessity of
acceptance of necessary measures resolve the issue.
De câte state este nevoie pentru a recunoaşte
independenţa unui alt stat? Din ce moment suntem
în prezenţa unui nou subiect de drept internaţional?
Acestea nu sunt întrebările-cheie, din moment
ce calitatea recunoaşterii contează mai mult decât
cantitatea. O declaraţie de autodeterminare nu
implică independenţa, dacă statul în cauză nu este
recunoscut de către cei faţă de care doreşte să se
autodetermine. Independenţa unui stat nu este reală
atâta vreme cât Consiliul de Securitate al ONU nu
o acceptă şi nu o avizează pozitiv către Adunarea
Generală a ONU.1 Organizaţia Naţiunilor Unite şi
alte organizaţii internaţionale se declară incapabile
de a recurge la recunoaşterea statelor nou create, ele
fiind abilitate doar cu capacitatea de a include noile
state în calitate de membri sau de a acredita repre-
zentanţii noului guvern.
Dintre situaţiile în care s-ar pune problema recu-
noaşterii ar trebui evidenţiate: crearea unui nou stat,
instalarea unui nou guvern într-un stat existent, o
modificare teritorială, statutul de neutralitate al unui
anumit stat sau teritoriu, apariţia unei stări insurec-
ţionale. În literatura de specialitate este abordată
anume recunoaşterea statelor sau a guvernelor,
deoarece au o însemnătate deosebită atât ca instru-
ment juridic, cât şi ca act politic al statului.2
Pentru ca o entitate politică nou creată să fie
capabilă să acţioneze şi să se integreze în cadrul
comunităţii internaţionale, ar fi necesară recunoaş-
terea acesteia de către alte state . Decizia unui stat
de a recunoaşte un alt stat ţine de principiul liberei
aprecieri.
Recunoaşterea se prezintă ca un act juridic unila-
teral, care semnifică acţiunea exclusivă a statului
care recunoaşte o declaraţie prin care îşi exprimă
atitudinea faţă de apariţia noii entităţi.3 Recunoaş-
terea este un act juridic deseori de inspiraţie politică
şi de natură mai mult sau mai puţin discreţionară,
prin care un stat existent declară că consideră că un
asemenea grup uman posedă calitatea unui stat în
sensul dreptului internaţional.4
În esenţă, recunoaşterea are ca obiectiv de a
1
http://www.un.org/fr/members/about_members.shtml).
2
Anghel, Ion M, Subiectele de drept internaţional. Bucureşti,
Editura Lumina Lex ,2002.
3
Verhoeven J. Droit international public. Precis de la faculte de
droit de l’Universite de Louvain, ed. Larcier, Bruxelles, 2000.
4
Miga-Beşteliu, Raluca. Drept internaţional. Introducere în
drept internaţional public, Ed. «ALL Educaţional», Bucureşti,
1997.
101
constata o totalitate de fapte şi de a le ataşa anumite
efecte juridice. Plenitudinea recunoaşterii depinde
de forma în care statul acceptă noua entitate poli-
tică în sânul comunităţii internaţionale în calitate de
subiect de drept internaţional, fie prin recunoaşterea
de jure sau cea de facto.
Recunoaşterea de jure şi recunoaşterea de
facto5 – recunoaşterea de jure est definitivă şi
produce totalitatea efectelor recunoaşterii, în timp
ce recunoaşterea de facto este provizorie şi revoca-
bilă, ea comportă efecte limitate, la care se recurge
deseori pentru a ajuta o entitate determinată a
se constitui într-un stat fără a condamna în final
procesul în curs de desfăşurare.
Oricare separare a unui stat sau teritoriu, pentru a
obţine recunoaşterea sa (expresă sau tacită), trebuie
teoretic să întrunească nişte condiţii care l-ar indivi-
dualiza şi i-ar permite să obţină calitatea de subiect
al dreptului internaţional.
Conform Tratatului de la Montevideo din 19336,
„statul este un subiect de drept internaţional,
care posedă următoarele caracteristici: a) populaţie,
b) teritoriu, c) guvern, d) capacitate de a intra în
relaţii cu alte state”. De dreptul la autodeterminare
dispun doar popoarele caracteristicile cărora cores-
pund celor ale naţiunii (teritoriu comun, tradiţie
istorică comună, identitatea etnică, omogenitatea
culturală, conştiinţa şi voinţa de a fi identificat
ca popor) şi care se află sub dominaţia străină. În
doctrina dreptului internaţional, cumularea acestor
elemente (populaţie, teritoriu şi guvern) duce la
crearea unui nou subiect în ordinea juridică inter-
naţională– adică naşterea unui nou stat.7 În esenţă,
aceste trei elemente constitutive nu sunt neutre şi
dependente în contextul procesului de recunoaştere
a altor state, care însă contribuie la creşterea situa-
ţiilor limită.
Minorităţile etnice în cadrul unui stat nu au acest
drept, odată ce există deja un stat naţional al etniei
respective (ca şi în cazul Republicii Moldova). În
prezent, dreptul la autodeterminare, de care dispun
minorităţile, presupune doar recunoaşterea specifi-
5
Dupuy Pierre-Marie. Droit international public. Edition Dalloz,
5edition, 2000.
6
Montevideo Convention on the Rights and Duties of States,
signed at Montevideo, 26 Dec., 1933, http://en.wikisource.org/
wiki/Montevideo_Convention.
7
Marţian N. I. Drept internaţional public. Vol I-II. Ediţia a II-a
(revizuită şi completată). Editura Fundaţiei „Chemarea”,Iaşi,
1995-1996.
102
cului lor etnic şi dreptul la un anumit grad de auto-
nomie culturală şi administrativă în cadrul unui
stat.8
Astfel, nici Abhazia, nici Osetia de Sud, nici
Republica Turcă a Ciprului de Nord nu sunt văzute
ca state (decât de către Turcia şi Rusia), în timp ce
statul Israel, care şi-a proclamat independenţa în
1948, beneficiază de recunoaştere internaţională, în
pofida refuzului mai multor state de a-i recunoaşte
statutul.
Problema recunoaşterii are un dublu aspect
politic şi juridic. Aspectul politic reprezintă un
mijloc important al normalizării relaţiilor dintre
state, în timp ce aspectul juridic creează o bază juri-
dică fundamentală a relaţiilor dintre statul ce recu-
noaşte şi cel recunoscut.
Un stat poate exista în drept, de a acţiona pe
plan internaţional şi de a se angaja, dacă acesta este
recunoscut de către alte state, adică aceste din urmă
acceptă de a intra în contact cu el, de a stabili relaţii
diplomatice cu autorităţile noii entităţi, de a-l face
să intre în raporturi internaţionale şi astfel acestea
din urmă recunoscându-l ca viabil.9
Deşi prin natura sa recunoaşterea statului este un
act politic, unilateral, voluntar şi discreţionar, efec-
tele sale vin să confirme sau să infirme o situaţie
care numeşte această recunoaştere drept una poli-
tică cu scopul de a-şi vedea existenţa sa juridică
ratificată.
Atunci când se pune problema soluţionării aces-
teia, adică în practică se pune problema recunoaş-
terii unui nou stat, la începutul secolului XXI se
recurge ca soluţie fie la normele de drept internaţi-
onal, fie la practica relaţiilor internaţionale, şi nu în
ultimul rând la doctrina dreptului internaţional.
În doctrina dreptului internaţional există doua
teorii cu privire la recunoaştere : 1.teoria declara-
tivă, 2.teoria constitutivă. 10
Conform teorii declarative, statul devine subiect
de drept internaţional din momentul constituirii
(formării acestuia), iar rolul recunoaşterii în cazul
dat e limitat, ea venind doar să constate un fapt .
Teoria constitutivă declară noul stat creat subiect
de drept internaţional din momentul recunoaşterii
acestuia pe plan internaţional.
8
Tănase A. Independenţa provinciei Kosovo – un precedent
pentru Transnistria?, ziarul Timpul, 02/08/2010, www.timpul.
md.
9
Candrian J. Reconnaissance des etats :la primaute du poli-
tique, http://m.letemps.ch/Page/Uuid/55fb75f2-c4f5-11df-9cfb-
7d8b319a8205/Reconnaissance_des_Etats_la_primaut%C3%A9_
du_politique.
10
Фельдман Д. И. Признание государств в современном
международном праве. Изд. Казанского ун-та, 1965,
258 стр.
TRIBUNA DOCTORANDULUI
Criza care caracterizează la etapa actuală dreptul
internaţional constă în lipsa codificării instituţiei
recunoaşterii. Totuşi este de remarcat că în 1949
Comisia de Drept Internaţional al ONU a inclus
în lista temelor ce necesită o eminentă codificare
problema recunoaşterii statelor şi guvernelor, care
însă nu a mai fost soluţionată. 11
Un alt aspect al crizei instituţiei recunoaşterii
ar fi contradicţia ce se impune la momentul recu-
noaşterii noului stat între principiul integrităţii teri-
toriale şi principiul autodeterminării naţionale. Însă
contradicţia pare să se accentueze atunci când statul
care face recunoaşterea îşi argumentează poziţia în
dependenţă de principiul ales.
Doctrina însă este mai puţin constantă în deter-
minarea priorităţii unui sau altui principiu declarând
că entitatea politică recunoscută poate fi conside-
rată a fi subiect al dreptului internaţional şi poate
să spere la stabilirea relaţiilor internaţionale dacă
acestea s-au stabilit pe baza principiului la autode-
terminare a popoarelor. 12
La rândul său, principiul integrităţii teritoriale
este ameninţat în cazul desprinderii unei entităţii
politice care se doreşte a fi recunoscută pe plan
internaţional. Astfel, asistăm la violarea, pe de o
parte, a principiului integrităţii teritoriale protejat
prin prisma normelor de drept internaţional ca
reacţie a statului din care s-a produs dezbinarea
entităţii politice nou create, iar pe de altă parte, la
realizarea din partea populaţiei entităţii nou create a
dreptului poporului la autodeterminare.
Deşi se atestă existenţa şi aplicabilitatea de către
state şi organizaţii internaţionale a documentelor
internaţionale care reglementează câteva aspecte
privind recunoaşterea, acestea pot fi calificate ca
ineficiente în conţinutul şi aplicabilitatea lor în ceea
ce priveşte problemele pe care le invocă astăzi insti-
tuţia recunoaşterii.
De fapt, criza instituţiei recunoaşterii a demarat
odată cu apariţia în sec. XX a regiunilor separatiste,
care se doresc a fi recunoscute ca noi state. Apogeul
crizei, am putea spune, a debutat atunci când
Kosovo, una din regiunile separatiste din Balcani,
şi-a declarat independenţa în 17 februarie 2008.
Noul stat a fost recunoscut până în prezent de
69 de ţări, inclusiv de Statele Unite şi 22 dintre cei
27 de membri UE, cu excepţia Spaniei, României,
Greciei, Slovaciei şi Ciprului. Mai nou este că la 22
iunie 2010, Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ)
11
Институт признания в современном международном
праве, Рубрика: Экономика, http://www.rudk.ru/institut-
priznaniya-v-sovremennom-mezhdunarodnom-prave.html.
12
Verhoeven J, Droit international public, Precis de la faculte de
droit de lUniversite de Louvain, ed. Larcier, Bruxelles, 2000.
REVISTA MOLDOVENEASCĂ DE DREPT INTERNAŢIONAL ŞI RELAŢII INTERNAŢIONALE / NR. 3, 2010
a prezentat Avizul consultativ privind „Conformi-
tatea cu dreptul internaţional a declaraţiei unila-
terale de independenţă a regiunii Kosovo”. La 22
iulie 2010, judecătorii CIJ, cu nouă voturi la cinci,
au decis că „declaraţia de independenţă a regiunii
Kosovo, adoptată la 17 februarie 2008, nu a încălcat
dreptul internaţional”.13
Drept urmare, astăzi acest Aviz al CIJ, deşi are
un caracter consultativ şi are o aplicabilitate numai
situaţiei din Kosovo, este o ameninţare pentru aşa-
zisele mişcări separatiste de pretutindeni, care vor
încerca a interpreta Avizul CIJ în favoarea lor.
De fapt, ţinând cont de situaţia din Kosovo, CIJ a
evoluat dacă dreptul internaţional interzice sau nu
declararea independenţei unui pretins stat nou,
creat prin secesiune unilaterală, fără a da o hotă-
râre privind procedura de recunoaştere internaţio-
nală a independenţei regiunilor secesioniste fără
acordul statelor din care fac parte.14
Este de luat în consideraţie în cazul dat poziţia
Elveţiei, care în temeiul neutralităţii sale este
prudentă în politica de recunoaştere a unui nou
stat(Consiliul Federal aşteaptă înainte de a recu-
noaşte poziţia statelor din sânul comunităţii inter-
naţionale). A fost, după cum este unanim cunoscut,
printre primele state care a recunoscut independenţa
regiunii Kosovo la 27 februarie 2008. Astfel, ea a
manifestat o încredere în normele dreptului interna-
ţional şi anume în interpretarea sa anticipată, pe care
situaţia excepţională din Kosovo a determinat-o.
Cazul Kosovo devine şi un instrument de mani-
pulare pentru soluţionarea situaţiei din Transnistria,
însă normele dreptului internaţional împiedică orice
analogie între aceste două regiuni secesioniste, care
ab initio se caracterizează prin situaţii de fapt şi
criterii diferite.
În secolul XX, în majoritatea cazurilor, procesul
recunoaşterii statelor a fost precedat de dezmem-
brarea sistemului colonial, atunci când statele nou
formate deveneau automat membre ale organizaţi-
ilor internaţionale (Liga Naţiunilor, ONU). Regula
în materie în procesul recunoaşterii o constituia
consensul între statale noi formate şi cele care recu-
noşteau, pentru că formarea noului stat era privită
deja ca un act săvârşit. Pentru unele dintre ele obţi-
nerea independenţei nu s-a realizat fără utilizarea
forţei.15
13
http://www.icjcij.org/docket/files/141/15988.pdf?PHPSESSI
D=a05ec7987d6844adfdbc4e6a83a31bd5.
14
http://www.france-info.com/monde-europe-2010-07-22-la-
cour-internationale-de-justice-valide-l-independance-du-
kosovo-468819-14-15.html.
15
Geamanu, Grigore. Drept Internaţional public. Vol. 2. Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucuresti, 1983.
103
La momentul actual, recunoaşterea se confruntă
cu o criză care pare să se accentueze din lipsa unor
criterii unice în dreptul internaţional contemporan,
menite să stopeze procesul de răspândire şi consoli-
dare a mişcărilor secesioniste ce se vor recunoscute.
Lipsa acţiunilor în vederea unificării16 normelor
de drept internaţional privind instituţia recunoaşterii
va duce în cele din urmă, la slăbirea şi decăderea
acesteia, fapt care va consolida şi mai mult aspi-
raţiile mişcărilor secesioniste. Din aceste conside-
rente, recunoaşterea regiunilor separatiste implică
două aspecte: unul pozitiv şi altul negativ. Însă
determinarea atribuirii unui sau altui aspect ţine
de interesul regiunilor separatiste şi, nu în ultimul
rând, de comunitatea internaţională.
Aspectul pozitiv al recunoaşterii pentru mişcă-
rile secesioniste presupune două concluzii :
1. Recunoaşterea regiunilor separatiste semni-
fică garantarea securităţii acestor regiuni;
2. Statele care recunosc regiunile separatiste
pot legaliza interesele lor în aceste regiuni.
Aspectul negativ al recunoaşterii pentru comuni-
tatea internaţională:
1. Se creează un precedent periculos atunci când
statele recunosc asemenea entităţi politice ca state
ignorând totalmente principiul integrităţii terito-
riale;
2. Regiunile separatiste cad sub o mare depen-
denţă de acele state care recunosc independenţa
acestora.
Lipsa unităţii de soluţii în cadrul dreptului inter-
naţional contemporan referitoare la mişcările sece-
sioniste din Balcani, Europa de Est, precum şi alte
mişcări asemănătoare va genera noi situaţii faţă de
care comunitatea internaţională ar trebui să se soli-
darizeze în vederea găsirii de soluţii durabile.
Secole de-a rândul recunoaşterea a servit şi va
servi intereselor ambelor părţi, atât a statului care
a recunoscut, cât şi entităţii care a fost recunoscută,
însă întotdeauna această recunoaştere a fost şi va fi
neechitabilă în efectele ei pentru una din părţi.
16
Калалкарян Н.А. Мигачев Ю.И.Международное право.
М.:«Юрлитинформ», 2002, p. 41-42.
104
Bibliografie:
1. Andronovici, Constantin, Drept internaţional
public, ed. «Graphix», Iaşi, 1993.
2. Anghel, Ion M, Subiectele de drept
internaţional,Bucureşti, Editura Lumina Lex ,2002,
ed.a-II– a revăzută şi adăugită.
3. Anghel, lon M.; Anghel, Viorel I., Răspun-
derea în Dreptul Internaţiona, Bucureşti, Editura
Lumina Lex, 1998.
4. Bolintineanu A, Năstase A, Aurescu B, Drept
internaţional publicBucureşti, All Beck, 2000.
5. Balan, Oleg; Serbenco, Eduard, Drept inter-
naţional public, Vol. I, Chişinău, Tipografia
„Reclama”, 2001.
6. Balan, Oleg; Burian, Alexandru, Drept inter-
naţional public, Vol. II, Chişinău, F.E.-P. “Tipo-
grafia Centrală”, 2003.
7. Burian, Alexandru, Subiectele relaţiilor
internaţionale contemporane, – în “Administrarea
Publică”, nr.1, 2000, p. 111-128.
8. Burian, Alexandru, Sistemul relaţiilor interna-
ţionale contemporane, –în „Administrarea Publică”,
nr. 3-4, 2000, p. 149-164.
9. Charpantier J, La reconnaissance internatio-
nale et l’evolution du droit des gens, Paris, Pendone,
1956.
10. Калалкарян Н.А. Мигачев Ю.И. Между-
народное право. — М.: «Юрлитинформ», 2002,
с. 41-42.
11. Калалкарян Н.А. Мигачев Ю.И. Между-
народное право. — М.: «Юрлитинформ», 2002,
с. 43.
12. Колосов, Э.С. Кривчикова. — М.:
Междунар. отношения, 2000, с. 89, Междуна-
родное право: Учебник. Отв.
13. Коннова Елена Владимировна, Преждев-
ременное признание нового государства //
Международное право ,03/07/2010.
14. Candrian J. Reconnaissance des etats :la
primaute du politique, http://m.letemps.ch/Page/
Uuid/55fb75f2-c4f5-11df-9cfb-7d8b319a8205/
Reconnaissance_des_Etats_la_primaut%C3%A9_
du_politique.
15. Dupuy Pierre –Marie –Droit international
public, Edition Dalloz, 5edition, 2000
16. Фельдман Д. И., Баскин Ю. Я. История
международного права. – М., 1990.
17. Фельдман Д. И. Признание государств
в современном международном праве. Изд.
Казанского ун-та, 1965, 258 стр.
TRIBUNA DOCTORANDULUI
18. Geamanu, Grigore, Drept Internaţional
comtemporan, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucuresti, 1965.
19. Geamanu, Grigore, Drept Internaţional
public, Vol. 1, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucuresti, 1981.
20. Geamanu, Grigore, Drept Internaţional
public, Vol. 2, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucuresti, 1983.
21. Montevideo Convention on the Rights and
Duties of States, signed at Montevideo, 26 Dec.,
1933, http://en.wikisource.org/wiki/Montevideo_
Convention
22. Marţian N. I., Drept internaţional public,
Două volume, Ediţia a II-a (revizuită şi completată),
Editura Fundaţiei “Chemarea”,Iaşi, 1995-1996.
23. Miga-Beşteliu, Raluca, Drept internaţional.
Introducere în drept internaţional public, ed. «ALL
Educaţional», Bucureşti, 1997.
24. Mazilu D– Drept internaţional public, vol I şi
vol.II, Bucureşti Lumina, Lex 2008.
25. Mereuţă M, Protejarea teritoriului de stat şi
prevenirea modificărilor teritoriale ilicite în dreptul
internaţional, teză de doctor, Chişinău 2008.
26. Rousseau, Charles, Droit international
public, Onzieme edition, Dalloz, Paris, 1987.
27. Rousseau Charles, Reconnaissance du
gouvernement 1963, RGDIP.
28. Tănase A., Independenţa provinciei Kosovo
– un precedent pentru Transnistria?, ziarul Timpul
02/08/2010, www.timpul.md.
29. Verhoeven J, Droit international public,
Precis de la faculte de droit de lUniversite de
Louvain, ed. Larcier, 2000, Bruxelles.
30. Институт признания в современном
международном праве, Рубрика: Экономика,
http://www.rudk.ru/institut-priznaniya-v-sovre-
mennom-mezhdunarodnom-prave.html.
31. http://www.un.org/fr/members/about_members.
shtml).
32. http://www.rfi.fr/europe/20100722-cij-rend-
son-avis-independance-kosovo.
33. http://www.france-info.com/monde-europe-
2010-07-22-la-cour-internationale-de-justice-
valide-l-independance-du-kosovo-468819-14-15.
html.
34. http://www.icjcij.org/docket/files/141/15988.
pdf?PHPSESSID=a05ec7987d6844adfdbc4e6a83a
31bd5.
Copyright©Cristina FILIP, 2010.